De ce a crezut Alexandru Averescu că îl poate manipula pe generalul german Mackensen?

La începutul anului 1918, Puterile Centrale au somat România că vor denunța armistițiul încheiat în data de 9 decembrie 1917, la Focșani, dacă nu începe negocierile pentru semnarea unei păci. Cum guvernul condus de Ionel Brătianu hotărâse intrarea în război împotriva Puterilor Centrale, era exclus ca acest Executiv să se angajeze în negocierile pentru pace. La propunerea lui Ionel Brătianu, regele Ferdinand l-a numit în fruntea guvernului care urma să negocieze pacea pe generalul Alexandru Averescu.

În spatele numirii lui Alexandru Averescu în funcția de prim-ministru se aflau argumente solide.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

În primul rând, la acel moment, Averescu beneficia de un capital de simpatie mare în rândul românilor. Faptul că nu era un om politic reprezenta un alt avantaj.

Strategia lui Brătianu, prelungirea negocierilor pentru pace

Prin calitatea sa de militar, Averescu era cel mai indicat să negocieze pacea cu Puterile Centrale, dar era obligatoriu să tragă de timp și să prelungească tratativele cât putea de mult, opunându-se pretențiilor exagerate ale adversarilor. Scopul tergiversărilor era de a arăta aliaților că România este constrânsă la semnarea unei păci. Pe de altă parte, prezența generalului în fruntea guvernului mai avea rolul de a arăta Puterilor Centrale faptul că, neobținând termeni rezonabili la masa păcii, nu era exclus ca România să recurgă la „o ultimă și disperată manifestare armată”.

Din toate aceste motive, personalitatea generalului Averescu se potrivea perfect pentru rolul extrem de important pe care urma să îl joace. Dar era dispus generalul să își asume un astfel de rol?Din primele convorbiri între el și Ionel Brătianu a rezultat că da.

În dimineața în care guvernul Brătianu și-a prezentat demisia, a avut loc o întâlnire între fostul prim-ministru și viitorul șef al guvernului. În acel moment, Ionel Brătianu i-a spus categoric lui Averescu: „Să tratezi fără să lași sabia în anticameră”.

Averescu urmează propriul plan

Alexandru Averescu a urmat însă un alt plan, căzând în capcana propriilor iluzii. În loc să tragă de timp, el a accelerat discuțiile cu Puterile Centrale, mizând pe prietenia sa cu generalul german August von Mackensen, conducătorul trupelor Puterilor Centrale din România.

„Imediat după prestarea jurământului, generalul Averescu a trimis la Buftea o comisiune, având în fruntea ei pe Al. Papiniu de la Externe şi pe Jean Mitilineu, cu misiunea de a obține o prelungire a armistițiului, de a mijloci o întrevedere între Averescu şi Mackensen și de a lua contact cu oamenii politici ramași în teritoriul ocupat spre a afla prin ei care sunt adevăratele intenții și condiții de pace ale inamicului.

Delegația s-a întors cu o prelungire de armistițiu de zece zile în loc de 30 de zile, cum ceruse, și cu asigurarea că Mackensen e dispus să întâlnească pe generalul Averescu”, relata I.G Duca.

În ceea ce privește contactarea oamenilor politici aflați în Bucureștiul ocupat, și aici delegația trimisă de Averescu a înregistrat un eșec.

„Afară de Marghiloman, toți s-au arătat dușmănoși, iar Lupu Kostaki i-a transmis categoric din partea lui Carp următorul semnificativ mesaj către Rege: ‘domnul P.P. Carp vă roagă să spuneți respectuos M. Sale că, după părerea lui, chiar dacă Regele ar semna pacea cu Puterile Centrale, rămânerea lui pe Tron ar da naștere la o serie de convulsiuni care ar face Dinastia imposibilă și ar îngreuia vindecarea rănilor cauzate printr-o politică fatală’. În general, delegația nu s-a întors prea optimistă”,  consemna Duca.

Optimistul lui Averescu

Totuși, din informațiile culese din alte surse de delegația română, reieșea faptul că Puterile Centrale renunțaseră la ideea schimbării dinastiei regale române, dar pretențiile lor erau extrem de mari la adresa teritoriului României și nu numai.

În ciuda acestor lucruri, Averescu continua să fie extrem de optimist. La 9/22 februarie 1918 a plecat la Buftea pentru a se întâlni cu mareșalul Mackensen.

„De la începutul ostilităților, Averescu trăia sub obsesiunea că relațiile lui personale cu Mackensen pot influența hotărârile Germaniei. Vă reamintiți că, la București, încă în septembrie 1916, când avioanele germane făceau atâtea victime omenești, Averescu a vrut să telegrafieze direct lui Mackensen, convins că prin intervenția sa va împiedica pe germani să mai bombardeze Capitala noastră. L-am oprit atunci să transmită o telegramă inadmisibilă în principiu și al cărei text putea da loc la regretabile comentarii.

Acum, abia ajuns prim-ministru, cel dintâi gând al său a fost să vorbească personal cu Mackensen. I s-a arătat că un atare demers nu are nici un rost, Mackensen e un simplu comandant de armată, că, chiar dacă cunoaște intențiile politice ale Guvernului său și ale aliaților lui, se va feri să i le dezvăluiască, va invoca rolul său strict de militar. Totul a fost zadarnic; Averescu surâdea ironic, având aerul să spuie: ‘nu mă cunoașteți pe mine, când îi voi vorbi eu, lucrurile se vor schimba, suntem prieteni şi voi obține ceea ce nici nu bănuiți, ceea ce nimeni altul decât mine nu ar putea obține‘”, menționa I.G. Duca.

Averescu, „manevrat” de Mackensen

Din păcate pentru România, Brătianu, Duca, dar și alți oameni politici au anticipat perfect reacția generalului german. „Mackensen a fost foarte amabil, a păstrat rezerva prevăzută, a atins diferite chestiuni fără a preciza nimic, a presărat spusele sale cu ‘cred că’, ‘îmi închipuiesc că’, ‘sper că’.

Averescu a plecat plin de speranțe, iar Mackensen a putut transmite alor săi că delegatul României nu va fi intransigent, că se va putea ușor ajunge la înțelegere cu el. De la prima întrevedere, generalul Averescu îşi uitase sabia în anticameră”, mai consemna Duca.

Într-adevăr, termenii pentru încheierea păcii ai Puterilor Centrale au fost extrem de duri. Pe lângă multiplele pierderi teritoriale, România urma să accepte semnarea unui tratat de pace ce conducea practic la o pierdere a independenței.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Misiunea secretă pe care nu a îndeplinit-o generalul Averescu

Cum și-a pregătit colonelul Sturdza trădarea. Generalul Averescu: „Are calități, defectele însă precumpănesc”

Un joc politic și militar periculos: Generalul Averescu refuză să îndeplinească ordinele superiorilor

O întâlnire controversată: Regele Ferdinand se întâlnește pe ascuns cu generalul Alexandru Averescu